Misiunea grupului Brotac Medical este prestarea actelor medicale de cea mai înaltă calitate, prin tratarea pacienților de catre cei mai buni specialiști din domeniul recuperării ca atare una din tintele noastre este pregatirea continua a personalului .
Pentru a exploata la maxim avantajele tehnologiei este nevoie de o cunoaștere foarte bună a produselor și tehnologiilor utilizate.
Astfel, ne concentrăm efortul în dezvoltarea continuă a personalului Brotac Medical Group, organizând periodic traininguri de specialitate.
Săptămâna aceasta ne-am îndreptat atenția către una dintre cele mai moderne terapii: TERAPIA CRYO – Pregatirea personalului.
Utilizarea simultană a frigului şi ultrasunetelor are două efecte principale, ca răspuns natural al sistemului imunitar al organismului la frig: vasoconstricţia dermică iniţială în zona lezată, urmată de o vasodilatare puternică, şi diminuarea circulaţiei sanguine în profunzime, la nivel muscular.
Utilizând TERAPIA CRYO – ULTRASUNETE, zona afectată, temperatura corporală scade, principalele efecte fiind vasoconstricţia capilară şi arterială şi reducerea hipoxiei ţesuturilor. Cu alte cuvinte, dispare durerea şi se reduce inflamaţia în zona afectată.
Dispozitivul cu ajutorul căruia medicul aplică această terapie este format dintr-un aplicator, mai mare ca dimensiuni decât dispozitivele normale cu ultasunete (US). Partea terminală a acestui aplicator este făcută din oţel, material capabil să emită o undă ultrasonică cu frecvenţa de 1 MHz şi putere maximă de 3 Watts/cm 2, precum şi să atingă o temperatură reglabilă de pâna la – 8⁰C. Un panou de control conectat la aplicator permite selectarea şi vizualizarea paramentrilor ce determină caracteristicile de programare ale US şi CRYO, oferind în acelaşi timp control deplin asupra energiei aplicate pacientului.
O şedină de CRYO-ULTRASUNETE durează între 10 şi 30 de minute. Aplicarea se poate face prin mişcarea aplicatorului pe zona afectată, dar şi într-un singur punct fix, prin folosirea pantografului.
TERAPIA CRYO – ULTRASUNETE mai este utilizată cu succes şi în tratarea artrozelor articulaţiilor mici şi la genunchi sau coloană vertebrală, a rănilor şi inflamaţiilor ligamentare, inflamaţiilor acute (artrite, sinovite,
tendinite, bursite), hematoamelor musculare, calcifierilor periarticulare, afecţiunilor şoldului sau umerilor, .
Beneficiile terapiei CRYO–ULTRASUNETE
Utilizarea simultană a acestor două tehnici sporeşte efectele normale terapeutice, elimina complicaţiile în curs de dezvoltare de la căldura de ultrasunete. Acest lucru permite terapeutului sa utilizeze, CRYOULTRASOUND, pentru traume acute şi inflamaţii şi în patologiile cronice. Posibilitatea de intervenţie imediată şi efectul terapeutic al ultrasunetelor, dublat de efectul criogenic scad imediat durerea sau inflamaţia şi accelerază procesul de vindecare şi de recuperare al pacientului, crescând semnificativ probabilitatea succesului terapeutic.
Pentru spotivii de performanţă accidentaţi, este cea mai eficientă, rapidă şi recomandată terapie de reabilitare. Singurele contraindicaţii ale terapiei CRYO-ULTRASUNETE sunt leziunile cutanate, artrita reumatoidă, sindromul Raynaud şi patologiile autoimune.
Pentru programari click AICI<<<